Nu te supara duduie ca te deranjez...numai o secunda...ai un leu?

Da.Bucuresti din nou.Si eu ma intreb de ce.

Este ceva aici, ceva ce ma face sa vin, ceva legat de orasul acesta, ceva ce ma atrage si chiar nu inteleg de ce. Se pare ca imi place totusi sa ma ascund printre multi oameni si sa le admir diferentele.Sa ma plimb, sa ma uit la ei, sa ii ascult, sa analizez atitudini, gesturi, priviri. O placere ce nu o pot satisface atat de bine in alta parte. Probabil si din cauza ca atunci cand vin aici, eu sunt singura care nu ma grabesc, care nu alerg nebuneste spre metrou, nu alerg spre trecerea de pietoni si nu trec pe rosu chair daca nu vin masini, in schimb sunt persoana care merge uitandu'se la oameni, la cladiri, vorbind cu toti cainii comunitari, oprindu'se din metru in metru citind afise, admirand vitrine, facand poze, numai asa pt ca mi'ar placea sa ma conving ca e un pic altfel.

Pentru prima data de cand vin aici, duminica aceasta, duminica floriilor- unul dintre motive cred-am vazut oameni fericiti, oameni care mergeau pe strada zambind, tinandu'se de mana, cu flori, mergeau in parc impreuna cu copii, catei si alte animalute de companie. Dar, cum spunea una dintre persoanele care locuiesc aici de cativa ani, asta tine pana cand vine vara si toti sunt toropiti de caldura insuportabila si frustrati de imposibilitatea de a scapa de ea.

Totusi a fost prima data cand acest oras gri a parut un pic mai senin si mai zambitor, cu oameni un pic mai deschisi, mai lipsiti de penibil si de rautate, probabil am clipit cand erau langa mine. Sa fie oare numai in cauza mea? Atitudinea mea sa se fi schimbat? Probabil. Totusi ar putea sa fie un semn, ca nici macar acest oras nu m'ar face vreodata sa cedez.

O sa clipesc mai des.